Ateliere de comunicare și de strângere de fonduri pentru comunități mici

24.07.2017 Ateliere de comunicare și de strângere de fonduri pentru comunități mici

Cum comunicăm pentru ca povestea comunității noastre să ajungă la cât mai mulți oameni? Ce trebuie să conțină un material de promovare? Cum putem atrage mai multe resurse pentru proiectele noastre? Acestea sunt numai câteva întrebări la care am încercat să răspundem în cadrul a două ateliere de comunicare și de strângere de fonduri organizate de Fundația PACT, partener în proiectul zefiR, în lunile mai și iulie.

La cele două traininguri au participat membri ai grupurilor de inițiativă și ai asociațiilor locale din proiect. Exercițiile le vor fi utile și pe viitor, când vor avea nevoie să se promoveze și să găsească resurse noi pentru a-și continua planurile pentru comunitatea lor.

La trainingul de comunicare, participanții și-au spus povestea și au făcut exerciții pentru a învăța să comunice eficient în numele organizației lor. Ei au exersat pașii unui discurs reușit, au aflat despre organizarea unui eveniment de promovare în comunitatea lor și despre cum pot folosi rețelele de socializare pentru a se promova și a atrage noi susținători.

La începutul lunii iulie, participanții s-au reîntâlnit la atelierul de strângere de fonduri, unde au lucrat împreună la un plan pentru organizația lor și au fost încurajați să caute resurse din mai multe surse. Printre temele abordate au fost comunicarea cu donatorii, tipuri de evenimente de strângere de fonduri, campanii de 2% și cereri de finanțare pentru agenții economici.

curs 3

“Cel mai important lucru pe care l-am învățat este faptul că am văzut că și noi putem face ce au făcut alții și că nu trebuie să ne fie teamă să ne implicăm în strângerea de fonduri!”, a spus un participant la finalul cursului.

Proiectul „zefiR” este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.